Here i am again

Asadar… uite ca tocmai ma aflu scriind primul meu articol pe acest (b)log (ii invit pe cei care se intreaba despre ce dracu e vorba aici, dar care din respect mai mult sau mai putin nu isi permit sa puna o astfel de intrebare sa viziteze pagina about in speranta ca-si vor potoli curiozitatea).

Trebuie sa recunosc ca fiecare articol pe care l-am scris pana acum imi da emotii, parca ar fi vreo premiera de fiecare data; nu stiu daca-i un lucru bun sau rau dar unii ar zice ca asta denota faptul ca printre ingrediente amestec si putin suflet. Sunt sigur ca fiecare dintre noi are un lucru pe care-l face cu placere si implicit pune suflet in munca sa. Libertatea de a scrie despre vrei, cum vrei, cand vrei parca te ajuta sa te eliberezi din societatea asta in care traim, o societate unde suntem invatati sa nu spunem ce gandim (credits go to Parazitii).

Asadar, iata-ma, bine mersi, in spatele scutului pe care statutul de blogger (incepator ce-i drept) mi-l ofera fara sa tina cont de rasa, convingeri, principii, cu alte cuvinte fara a face discriminiare; singura conditie ce ne-o pune este sa scriem. Aproape ca am gustat din perspectiva aceea, murdara, nerusinata, de a fi un blogger care scrie pentru bani, pentru altii, pentru scopuri josnice, aproape. Mai presus de toate, imi place, sa cred ca, avand un blog, trebuie sa scrii despre ce vrei tu, cum vrei tu si cand vrei tu. Citeam undeva, o definitie a blog-ului care zicea ca articolele trebuiesc scrise cu o anumita regularitate, lucru care mi-a provocat sila si greata.

Incepe sa se resimta paharul de bere pe care l-am baut, mai mult simbolic, alaturi de familia mea in aceasta dimineata de Sambata trista dar care parca ascunde atata activitate; asa ca ma opresc aici inainte sa scriu randuri regretate mai tarziu.